Arma neașteptată împotriva încălzirii globale se află în oceane

de: Bianca Prangate
02 12. 2018
Brett Baker/University of Texas at Austin

Încălzirea globală este o problemă care, de regulă, este recunoscută de majoritatea oamenilor (cu excepții, desigur). Oamenii de știință caută orice modalitate să pună capăt problemei.

S-ar putea ca răspunsul la oprirea emisiilor de carbon să se afle în adâncurile oceanelor. Oamenii de știință au descoperit niște microbi care par să aibă un apetit special pentru particulele poluante. Acești microbi au fost găsiți în Golful Californiei, la 2 kilometri adâncime. Ei trăiesc la temperaturi de 200 de grade Celsius, într-o porțiune în care activitatea vulcanică din subteran încălzește mult temperaturile.

În total au fost identificate 550 de genomuri, din care 22 nu au mai fost văzute până acum. Microorganismele observate par să se hrănească cu hidrocarburi, precum metanul și butanul, pentru a obține energie.

„Asta arată că adâncul oceanelor conține o biodiversitate imensă și neexplorată, iar organismele microscopice de acolo sunt capabile să degradeze uleiul și alte chimicale periculoase”, a explicat liderul de cercetare Brett Baker, care este om de știință la University of Texas. „Sub rezervoarele imense de pe fundul oceanului de hidrocarburi gazoase – inclusiv metanul, propanul, butanul și altele – care există acum, acești microbi previn gazele cu efect de seră din a ajunge în atmosferă”.

Microbii din ocean ar putea să fie eficienți nu doar când vine vorba de prevenirea gazelor poluante să ajungă în atmosferă, ci și în a curăța poluarea deja existentă. Este însă nevoie de mai multe cercetări și mai multe mostre pentru a înțelege în profunzime felul în care microbii operează și posibilitatea lor de a juca un rol în stoparea emisiilor de carbon.

„Momentan credem că acesta este probabil vârful ice-berg-ului în ceea ce privește diversitatea din Bazinul Guaymas”, a subliniat Baker. „Astfel că facem mai multe secvențieri de ADN pentru a încerca să înțelegem cât [de mulți microbi] mai sunt. Această lucrare este doar primul nostru indiciu asupra a ce sunt aceste ființe și ce fac ele”.